Cresterea Albinelor Forum

Cresterea Albinelor Forum
* Autentificare 
* Înregistrare
* Căutare
VEZI SUBIECTE ACTIVE   



Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
MesajScris: Dum Noi 04, 2012 6:44 pm 
Proaspat de tot
Avatar utilizator

Mesaje: 4
Stupul orizontal este stupul cel mai usor de manuit, din acest motiv el fiind recomandat incepatorilor. Dezvoltarea familiilor de albine se realizeaza pe linie orizontala, apicultorul adaugand faguri pe masura ce creste puterea familiei de albine sau cand apare un cules principal. Totul se poate compara cu o casa sistem vagon, fara etaj si in care locuiesc mai multe generatii.

Extinderea spatiului locuibil se face prin adaugarea de noi camere,fiecare dotata cu utilitatile ei,totusi facand parte dintr-un intreg. Cum veti proceda cu albinele dumneavoastra ? Nimic mai simplu daca alegeti si aplicati sistemul ce vi se potriveste.

Intretinerea unei singure familii intr-un stup orizontal
Primavara cuibul familiilor se organizeaza astfel : spre fiecare perete lateral al stupului se lasa cate un fagure cu miere si unul cu pastura, iar in mijloc se aseaza fagurii cu puiet. Prin mentinerea caldurii necesare cresterii puietului se asigura o dezvoltare rapida.

In acest scop cuibul se stramtoreaza la numarul de faguri bine acoperiti de albine, operatiune dublata de o impachetare cu materiale izolatoare. O sa observati ca numarul de albine va creste si ca largirea cuibului trebuie facuta periodic, prin introducerea de faguri claditi intre fagurele marginas si cel cu puiet. Odata cu venirea timpului frumos, aceasta largire se poate face si prin introducerea de faguri in mijlocul cuibului.

Atentie mare insa!Nu fortati dezvoltarea printr-o largire necontrolata a cuibului pentru ca in acest caz veti obtine rezultate nefaste. Adaugati faguri numai cand fagurii introdusi inainte sunt insamantati si bine acoperiti de albine.

La aparitia unui cules principal, cuiburile se completeaza cu faguri goi si faguri artificiali. In acesti faguri, albinele vor depozita si prelucra nectarul florilor. Familiile de albine au tendinta de a depozita mierea in fagurii din apropierea cuibului si chiar in cei din cuib. De aceea, apicultorul trebuie sa introduca faguri direct in cuib (pentru a asigura spatiul necesar matcii sa oua) si sa schimbe fagurii plini din vecinatatea cuibului, cu cei goi de la extremitati.

Cand culesul inceteaza, mierea se extrage avand grija sa lasam pentru fiecare familie 7-8 kg miere ca rezerva de hrana. In luna iunie,familiile ajung la dezvoltarea maxima.

Pentru a preveni intrarea in frigurile roitului se practica ridicarea de faguri cu puiet gata de eclozionare pentru formarea de noi familii. Odata cu terminarea culesurilor de vara, se opreste in cuib hrana necesara iernarii, iar cuiburile se stramtoreaza la numarul de faguri bine ocupati de albine. Fiecare rama cu hrana trebuie sa contina coroane de miere pe 3/4 din suprafata ei. Toamna, fagurii neacoperiti de albine se scot, cuibul se impacheteaza si se asigura o ventilatie corespunzatoare a stupului. Iernarea se face pe vetre linistite cu un control minim din partea apicultorului, daca lucrarile din toamna au fost bine facute.

O alta metoda de intretinere a unei singure familii
Aceasta metoda de intretinere poarta denumire de "metoda Layens" si este creata special pentru apicultorii ce nu au mult timp la dispozitie pentru a se ocupa de albine. Metoda se bazeaza pe reducerea la minim a lucrarilor de sezon.

Cum procedam : de la inceputul primaverii cuibul se organizeaza la unul din urdinisuri. La peretele stupului asezam doi faguri(unul cu miere si altul cu miere si pastura), apoi fagurii care formeaza cuibul(purtatori de puiet), 2-3 faguri claditi, goi, alti 2-3 faguri cu miere, urmati iarasi de faguri goi pana la completarea totala a cutiei.

In aceasta organizare familia se autoguverneaza, primul control fiind facut dupa incheierea culesurilor. Metoda se preteaza foarte bine a fi aplicata cand folosim stupi orizontali cu 16 rame.
Pentru ca familiile sa ierneze in mod satisfacator, toamna cuibul se restrange si se impacheteaza. Daca vrem sa inmultim familia de albine, divizam stupul cu o diafragma etansa (avand grija ca sectiunea ramasa fara matca sa aiba oua proaspete).

Bineinteles pentru a preintampina frigurile roitului si in acest caz se pot ridica faguri cu puiet gata de eclozionare. Metoda Layens este o metoda usoara fiind apreciata mai ales de apicultorii care considera stuparitul un hobby.

Intretinerea unei familii de baza cu matca ajutatoare
O metoda mai complicata dar aducatoare de castiguri este folosirea matcilor ajutatoare. Stuparii cu mai multa experienta isi propun in fiecare an sa obtina cat mai multe matci ajutatoare pentru familiile de albine. Daca acest lucru se aplica la 50-60% din numarul total de familii din stupina si rezultatele vor fi pe masura, traduse in importante sporuri de productie. Scopul metodei este acela de a valorifica culesurile din vara si pentru a intari familiile de baza in vederea iernarii.

Familia ajutatoare se formeaza imediat dupa ce culesul la salcam se incheie. Din familia de baza, se scot 3 faguri din care cel putin 1-2 cu puiet. Roiul stolon astfel obtinut se aseaza in partea cu urdinisul mic. Aceasta familie(in formare) primeste o matca valoroasa si imperecheata. Daca matca nu este imperecheata se asteapta imperecherea ei.

Familiile ajutatoare se vor imputernici periodic cu faguri cu puiet gata de eclozionare, recoltati din familiile de baza. Cand familia ajunge sa ocupe 7-8 faguri se face o noua organizare. Se formeaza din nou un nucleu stolon pe 3 faguri care cuprinde matca mai in varsta, iar restul de faguri cu albine se strang intr-o familie puternica capabila sa valorifice culesurile tarzii. In toamna dupa ce culesurile au incetat, familia ajutatoare se uneste cu familia de baza care ierneaza cu matca tanara.

Procedeele de intretinere ce se aplica familiilor intretinute in stupi orizontali sunt multe si se gasesc descrise in literatura de specialitate. Stuparii incepatori insa trebuie sa si le insuseasca pe cele mai simple si odata cu trecerea timpului pot incerca tehnici care acum par atat de complicate.


Sus
 Profil  
 
Subiectul mesajului: Apicultura, Albine, Matci, Stupi ...
Apicultor de albine
Vezi subiect - Intretinerea Albinelor in Stupi Orizontali
Mesaje: 437
Va salut ,
Stiati ca intr-un singur stup traiesc intre 20 000 si 60 000 de albine ?
Regina depune 1.500 oua pe zi si traieste pana la 2 ani.
Trantorii, cei a caror singura datorie este de a se imperechea cu regina, au o speranta de viata in jur de 24 de zile si nu au ac.
Sus
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC + 2 [ DST ]


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
cron

Copyright 2012 Cresterea Albinelor Forum - Toate drepturile rezervate ! - Partener: Forum Crestin